alice-raymonda: introducere

alice-raymonda: introducere

de-as fi si eu carte, mi-as trece in erata viata toata si greu mi s-ar desface cele mai vechi coperti

si plina de praf ar sta deoparte si toti m-ar cauta doar prin antichitati...si si-ar dori cu teama sa savureze o carte ...de care le-ar fi teama s-o atinga...s-o rascoleasca in pagini...sa nu o tina decat in minte , sa nu le-o fure nimeni ...sa nu aiba poeti...
si totusi nu-s o carte..ci poate doar o biblioteca, un cuprins de titluri grave si adanc gravate pe un suflet..si totusi nu-s o carte, ci doar o pagina din hartie fina...si nu sunt de citit ci doar de inteles!

dragostea inseamna sa imparti o pastila de guma de mestecat la 2, inseamna sa adormi privind stelele , sa fii trezit de mangaieri parintesti,dragostea inseamna sa-ti doresti sa se opreasca timpul in loc pana cand vei dori sa misti cu mana limbile ceasului, dragostea inseamna sa nu suporti supararile celuilalt, dragostea inseamna sa-l lasi sa doarma pe mana ta si daca-ti amorteste sa-l pui sa te sara sa-ti amorteasca si a doua mana, un gest mic care te bucura, dragostea inseamna sa-ti poti permite sa crezi ca numai el este pe pamant, dragostea inseamna sa iubesti un idol ce-ti bucura sufletul cand esti trist, dragostea inseamna suferinta de drag, dragostea inseamna drag masurat in microni de sarutari pe piele, dragostea inseamna sa nu uiti niciodata , dragostea inseamna flori furate , dragostea inseamna intuirea dorintelor celuilalt, dragostea inseamna impartirea la 2 si anularea restului de ecuatii din tabla inmultirii, dragostea inseamna doar o singura fiinta pe care o iubesti ca pe tine! dragostea inseamna cum ne trezim dimineata....

pentru mine ...dragostea...inseamna....insemni



Mama ei de viaţă prefacută,


tatăl ei de soartă la mezat,

te iubesc în felul unui trăznet,

te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.



Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie

cu acest fel de a trăi al meu,

totuşi, vreau să ştii că, din pacate,

dragostea e o dificultate,

fără care-ar fi cu mult maï greu
 
 
 
vers: adrian paunescu,
desigur

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna


De cand ma simt tot mai bogat de tine

Si-mi stau pe tample soarele si luna

Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine



Si uite n-are cine sa ne-ajute

Abia-si mai tine lumea ale sale

Si-ntr-un perete alb de muze mute

Nebunii negri cauta o cale


Si te iubesc cu mila si cu groaza

Tot ce-i al tau mi se cuvine mie

Ca un nebun de alb ce captureaza

Regina neagra pentru o vesnicie



Prin gari descreierate accidente

Marfare triste vin in miezul verii

Iar eu sunt plin de gesturi imprudente


Ca sa te apropii si ca sa te sperii



Jur imprejur privelisti aberante

Copii fragili ducand parinti in spate

Batrani cu sanii gri de os pe pante

Si albastrosi venind spre zari uscate


Mi-e dor de tine si iti caut chipul

In fiecare margine a firii

In podul palmei daca iau nisipul

Simt un inel jucandu-se de-a mirii



I-aud prin batalii din vreme-n vreme

Ostasii garzii tale ti se-nchina

Iubita mea cu foarte mari probleme

Cu chïp slavon si nume de regina




mi-e atat de bine cu tine..:) o felicitare veche uitata intr-un sertar ce ma bucura...o bucurie mica ...

examen

am avut examenul de disertatie..la care mi-am dorit mai mult decat la orice examen sa iau nota maxima...inainte de a intra in sala de examen...armele biologice mi se amestecau in cap si creau singure super-super virusi:)..dar teroristii m-au ajutat si m-am mobilizat...pentru ca nu sunt oameni frumosi si nici buni si trebuiau pedepsiti tocmai de mine:)
desi...perioada sufletului meu a fost una mai mult decat grea si zdrobita de atentate...am primit ce-mi doream cel mai mult...dragostea unei fiinte ce-mi este draga demult...imi multumesc ca mi-ai fost aproape...m-ai prins de mana intr-o mare de singurate ...si ai crezut in mine...ca sunt cea mai tare...
domnul profesor coordonator (dupa sustinere lucrarii) m-a rugat sa-i spun colegei sale din comisie...adaugand ca am invatat si prezentat in lucrare lucruri grave omenirii dar ca latura mea umana...ii place mai mult decat cea de comentator al bioterorismului:)
i-am spus poezia...cea pe care domnul profesor o mai auzise de la mine...cu alta ocazie...
,, Pe frontul care nu ne lasa-n pace
muncim si nu ajungem nicaieri...
Si viata noastra de un timp-ncoace
E un fantomatic schimb de prizonieri
E o lupta-n sine om cu om se bat
Si toti se-mpiedica si mor
E o lupta-n care marile armate
In lupta sunt invinse toate
Si nimeni nu e invigator
Ghinion si afront si raspuns neajuns
Ne-am intors de pe front
Si pe front am ajuns!,,
A. Paunescu--front fara invingatori...







am luat nota 10:)

am lipsit

am lipsit de blogul meu facut cu atata drag...
mi-am facut ordine in multe lucruri si chiar printre zdrentele din sifonier si din viata mea...acest proces cu mine insami incepuse demult...incepusem cu presupuse prietene...cu oameni care ma iubeau aparent...cu haine vechi pe care nu le mai purtam...am invatat tot demult sa opresc lucrurile frumoase din viata mea care ma pot mangaia si face sa zambesc...dar imi era greu sa ma despart de ele...caci cine ar purta un tricou rupt, vechi urat? e un tricou urat! un tricou rau? cum sa-l arunci? ai investit in el...pana la urma cand nu mai ai loc de el...pentru altele noi...te desparti pentru unele frumoase de la care astepti sa-ti vina mai bine...sa-ti spuna toata lumea ca ti se potrivesc si sa vrei sa ia locul celor vechi pentru totdeauna...
azi mi-am adus aminte de niste lucruri ce mi-au bucurat sufletul demult...si am starnit furtuni in sufletul meu...furtuni toride cu zaduf ...
bucuriile mici ...ne tin in viata
a venit cu adevarat vara pentru mine si mereu am asemuit-o cu  o para mare, zemoasa, pistruiata, fiarta de soare...

dreptul la tara....

am urmarit terifiata...consecintele televizate ale accidentului aviatic de la Tuzla...mi-aduc aminte din tineretea mea cum erau vazuti militarii de la Bobocu...ca niste eroi.
prin ochii mei de copil erau niste tineri cu uniforme foarte albastre, cu dunga impecabila la pantaloni, cu epoleti aurii...ce se urcau in trenul din gara Buzaului pentru a merge acasa la mamelor lor ...cu ranitze mari in spate si pasind atat de tansos...intr-o continua defilare...babele care se intorceau in satele lor dupa ce vandusera ce aveau prin ograda ii mangaiau si ii numeau copiii lor, ba chiar le dadeau locul de la geam...sa poata privi cerul...asta fac pilotii nostrii militari....privesc cerul si sunt parte din ei....
ma trezesc plangand alaturi de un parinte al unui ofiter decedat in acest cumplit accident ...ma gandesc...era de varsta mea...oare era unul dintre tantosii de pe peron ?
tatal sau acest parinte pedepsit de Dumnezeu...
in ochii sai incape in aceste momente ale mortii copilului sau toata tragedia lumii...
spune tatal ofiterului ca l-ar trimite din nou la aceasi scoala daca ar putea...ca a murit pentru patrie...si el ar fi facut la fel...
pentru o clipa am avut senzatia ca urmaresc mitul biblic al parintelui ce este gata sa-si sacrifice copilul la cerinta lui Dumnezeu ...pentru acest om cu sufletul distrus de durere patria este Dumnezeu...copilul sau este jertfa pe care patria a cerut-o si pe care el nu ar ezita-o sa i-o ofere...
mai exista romani!
Dumnezeu are ingeri ce-i piloteaza norii, in uniforme albastre!

o lectie de bunatate:(

astazi am asistat la o lectie de bunatate, a predarii teroriei omului bun, a omului frumos de catre un profesor cunoscut ce s-a prezentat in fata noastra cu o carte a lui dan puric din care ne-a citit un fragment in care acesta se afla in avion, in drum spre Londra si a fost foarte mirat sa descopere ca alaturi de el calatoresc niste batrane , taranci romance ...in aceste batrane simple autorul descopera esenta neamului, apartenenta sa la la acesta si la omul frumos...evident nu pot sa redau continutul exact a celor scrise de autorul la moda astazi...dar am si descoperit alaturi de colegi ca simplitatea cuvintelor ne poate misca profund...si trebuie sa recunoastem ca avem nevoie si de mici pansamente pentru suflete care sa ne...scoata din rutina problemelor cotidiene.
PENTRU MINE OMUL BUN E OM FRUMOS...si eu la randul meu am fost miscata de aparitia batranelor de la tv (pentru ca nu mai am de multi ani bunicii in viata), ce stau cuminti in toiag la poarta si-si plang ofurile, le vezi cu cativa dinti macinati de vreme, cu maini aspre de munca si ochi pierduti printe urmele vremilor...si totusi au atata verva si parca mai multa putere de a-si accepta conditia si mai multa dragoste de viata decat noi cei tineri...nu m-am gandit niciodata, asemeni lui Puric, ca m-as simti stanjenita de faptul ca o astfel de batrana mi-ar pune in pericol conditia mea, ca m-as simti stanjenita ca intr-un zbor spre Londra ea mi-ar reprezenta tara...ci dimpotriva in prezenta unei batrane as avea o singura pornire a unui gest firesc: aceea de a-i saruta mana...in mainile ei...incapem noi toti, copiii acestei tari....
si-n aceste vremuri grele, ce ne dor, ne macina si ne conduc pe toti spre o rautate de neinchipuit ce poate trece peste barierele iubirii, rudeniei, prieteniei...mi-e frica sa ma gandesc care sunt pentru mine oamenii frumosi, dar sunt sigura ca oamenii frumosi din viata mea au fost buni...
primul om frumos pe care am deschis ochii a fost mama mea...atat de buna incat a stiut sa ma bata cand a trebuit, sa ma adore ca orice mama...sa ma simta cand sunt suparata...tuturor copiiilor le este greu sa-si descrie mamele si sentimentele pentru ele...insa toti le iubim...foarte mult...
va urma....

introducere

in introducerea oricarei carti aflam ce a avut in cap autorul cand a scris cartea...in introducerea blogului meu veti afla ce nu am in cap cand incep acest blog: nu vreau sa cada in latura superficialului, nu vreau sa spun aici ce spune toata lumea, nu vreau sa fiu catalogata nicidecum, nu vreau sa mint, nu vreau sa impresionez pe nimeni, nu vreau sa folosesc cuvinte alambicate pentru a descrie fapte sau evenimente, nu vreau sa laud pe nimeni si nici sa critic, nu vreau sa fiu altfel decat sunt, nu vreau prin intermediul lui sa fiu cunoscuta, nu vreau sa fie ceva complicat si nu vreau sa ma adresez elitelor, pupinc.., demagogilor, sufleorilor...si altor categorii asemanatoare...nu vreau , cum am spus la inceput sa cad in latura superficialului, ci a simplului si a concretului.
MEREU mi-a fost teama de superficial...cand eram eleva de gimnaziu am avut la proba examenului de capacitate de comentat din poezia lui Alecsandri urmatoarele versuri: ,, Din vazduh cumplita iarna, cerne norii de zapada.../ Cu o zale argintie se imbraca mandra tara./mi-am permis atunci sa spun ca poetul vede tara mandra si prin prisma lui de om politic. si am fost penalizata pentru aceasta exprimare a mea, pe care profesorul a interpretat-o ca fiind vulgarizarea limbii literare...atunci nu stiam ce inseamna acum stiu...daca ai nostrii politicieni ar spune despre tara noastra ca este mandra...ne-ar vulgariza total nu numai limba, ci si sufletele...
am absolvit un master de securitate si aparare nationala si la ceremonia de final, in aula universitatii, inaintea inceperii festivitatii de inmanare a diplomei s-a cantat imnul national...in aceste vremuri...la un casetofon bolnav ...canta imnul nostru...pe sub ochelari mi-am privit cei aproape 200 de colegi...nimeni nu murmura ci imi dadeau senzatia ca abia asteapta sa se termine melodia ce parca nu le gadila nici urechile, nici apartenenta la neam...am constientizat rapid ca aceasta este starea natiunii...aceea de a se piti dupa usa, de a le fi rusine ca sunt romani...
ne ramane noua, ca celor ce mai iubim culorile drapelului si imnul noastru sa credem ca undeva se vor desface din nou peceti? ca vom redeveni urmasii lui Avram Iancu? sau ne vom murmura imnul doar cand un sportiv al nostru va fi medaliat cu aur sau cand vom imbratisa vrut-nevrut doctrine de tipul celei>,,yes , we can!"?